GÂNDURILE ANEI

Dacă ai crescut nu înseamnă că nu-ți mai aștepți părinții acasă de Crăciun. Dacă ai crescut nu înseamnă că nu-ți mai dorești toată dragostea din jurul primului brad împodobit în familie. Din contră, când ai crescut,  ți le dorești mai tare, pentru că atunci când erai mic le conștientizai mai puțin. Dacă un Crăciun nu-i despre iubire, atunci să nu mai fie deloc.  Dacă nu-i despre familie să nu-l mai sărbătorim.  Dacă nu-i despre speranță, nu știu în ce perioadă a anului  putem avea mai multă. Dacă de Crăciun nu-ți suni oamenii dragi să le spui cât îi iubești,adevărul este:că nu i-ai iubit niciodată. Dacă poți fi minunea cuiva Crăciunul acesta, și nu ești , n-ai sărbătorit Crăciunul. Mai mult ca oricând ne putem da seama în această perioadă de cine a contat întotdeauna. Nu există scuze de Crăciun. Cum toate drumurile duc acasă, așa, toată iubirea duce către omul drag. Mă încearcă multe sentimente, nu știu care ar putea fi urarea perfectă de Crăciun, excluzând-o pe cea cu: " fie

Dar dacă-l lași să plece înseamnă că-ți dorești același lucru. Cum ai putea să rămâi când te simți nedorit ? Pleci și aștepți... aștepți să vină cineva după tine, să te cheme înapoi, să nu te lase să pleci. Speri din tot sufletul că te-ai înșelat tu pe tine, că nu trebuia să pleci doar pentru că cineva nu a știu să-ți arate cum să rămâi. Privești în urmă, deși n-ar trebui, tu speri. Pleci la nervi, dar te întorci din iubire. Pe oamenii pe care îi iubim nu-i lăsăm să plece, chiar dacă asta e singura cale de a afla cât de mult contează când sunt acolo. Fericirile mele nu vor fi nicicând ale altcuiva, pentru că oamenii dragi sufletului meu nu sunt la fel de dragi niciunui alt om de pe acest pământ, nici măcar altă planetă. Pentru că n-aș lăsa pe nimeni să-mi facă omul meu să zâmbească, nu sunt egoistă, dar anumite tipuri de iubire chiar nu pot fi colective. Poate că minunile de Crăciun sunt diferite pentru fiecare în parte: pentru unii împăcări, pentru alții despărțiri, ambele binecuvân

Fericirea mea nu poartă nume de mașini scumpe, e prea ocupată să poarte numele persoanelor pe care le iubesc. Fericirea mea nu caută prețuri pentru că ea vede dincolo de etichete. Fericirea mea e mare, dar vine din lucruri mici. Nu-mi voi găsi niciodată liniștea într-o casă gălăcioasă, cu atât mai mult fericirea, a amuțit iubirea. Fericirea mea poartă numele lui când îl rostește pe-al meu. Fericirea mea e asemenea fericirii unui copil mic: adorm instantaneu în brațele celor pe care-i iubesc, mă ascund acolo când lumea e rea, iar prințul mă salvează în fiecare vis de dragonul cel rău, pentru că eu sunt prințeșa lui. Fericirea mea sunt oamenii care mi-au promis că nu pleacă niciodată și au rămas. Fericirea mea sunt vorbele bunicii: " vezi  că ai o plasă în cameră de la Moș Nicolae". Sau vorbele prietenei mele: "nu e mare, dar e din suflet" (și sufletul ei e imens). Fericirea mea e îmbrățișarea lui care mi-e casă, iar el nu știe, sau nu vrea să accepte momentan. Feri

Când spun România, spun Acasă, iar când mă gândesc la acasă, mă gândesc la toate motivele pentru care m-aș reîntoarce oricând acolo sau pentru care nu aș pleca niciodată. Nu căutăm motive  să ne părăsim casa, nu așa e normal. Căutăm motive  să rămânem, iar când nu se poate le păstrăm cu noi prin lume pe cele pentru care ne-am întoarce oricând acasă. În toată agitația acestui centenar nu au putut lipsi criticile oamenilor legate de iubirea unora față de patrie. Iubirea există sau nu, iubirea de părinți, de viață, de frumos, de țară. Iubirea nu se naște în noaptea dinspre 30 noiembrie înspre 1 decembrie. Pur și simplu unii se nasc iubind, iar altora le ia mai mult timp să-și dea seama ce iubesc cu adevărat. Unii trebuie să plece, alții trebuie să piardă, iar celor mai mulți dintre noi trebuie să ne fie dor ca să ne dăm seama cu adevărat  ce ne lipsește. Îmi iubesc mama la fel de mult în fiecare zi, doar că e normal ca de ziua ei să o cinstesc, să-mi exprim iubirea într-un mod aparte. Nu

Sunt lacrima unui copil, dar toate lacrimile mele n-au nicio putere asupra părinților mei. Niciun suspin de-al meu nu îi poate ține împreună. Niciun oftat, nicio bătaie de inimă. Eu îi unesc, dar ei aleg să se despartă. Eu sunt ochii mamei mele și buzele tatălui meu. Sunt ambiția ei și puterea lui. Sunt rugăciunile pe care mi le-a spus bunica și mâinile  împreunate pe care bunicul le-a învățat să se roage. Am ochii ei când plâng și buzele lui când zâmbesc, iar atunci când vorbesc pare că i-am moștenit pe toți la un loc.  Eu sunt rodul iubirii lor. Din tot ceea ce sunt,  nicio durere din sufletul meu mic nu e atât de mare încât să-i facă să-și dorească să rămână împreună. Iubirea te ține, respectul te ține, grija, ajutorul, sinceritatea, comunicarea, toate astea te țin. Lipsa lor, în mod evident, desparte, te desparte, vă desparte. Ne place să credem că ne-am iubit, din tot sufletul, cu toată ființa, dar astazi divorțăm, tot din prea multă iubire. Superficialii de noi. Iubirea nu

Pentru că suntem răi, de aia nu suntem fericiți. Pentru că în loc să udăm florile din grădinile noastre avem mai multă grijă să aruncăm gunoi în grădinile vecinilor noștri. Pentru că în loc să vorbim despre noi, vorbim despre oamenii cărora le știm doar prenumele. Dreptul la libera exprimare este promovat, dar ar trebui condamnată exprimarea în necunoștință de cauză. Nu știm ce să mâncăm deseară, dar știm sigur că până la cină ne mâncăm unii pe alții (și nu la propriu). E vorba de educație în primul rând, de moralitate și de principii, dar mai presus de toate e vorba de alegeri. Nu aș alege, nici de m-aș mai naște o dată să spun lucruri neadevărate despre oameni. Pentru că, indiferent de ce pierzi și pe cine, cuiva, cândva, îi va părea rău că a ales minciuna și nu adevărul, iar de asta a pierdut. Suntem invidioși și nu vrem ca altcineva să fie fericit dacă noi suntem invalizi sufletește și handicapați în fericire. De fapt, asta, arată potențialul nostru....inexistent și lipsa

Ceva foarte puternic mă face să nu răspund când sună telefonul. dar ceva mult mai puternic nu mă las să o fac. Am învățat în timp să ignor, crezând că astfel nu mai doare. Ce-i drept doare mai puțin, iar când doare, doare cât pentru toate nedurerile. Familie necunoscută, părinți pe care i-am văzut pe când eram un grăunte de dragoste și atât.  Oamenii sufletului meu locuiesc pe alt continent.  Adusă de barză, crescută de Dumnezeu și bunica. Povestea noastră, a copiilor deveniți adulți, văzându-și părinții doar pe facebook. Aș da vina pe țară, dar cred că e prea târziu să dăm vina unii pe alții. Am învățat să dorm, chiar și așa, dar nu-mi voi lăsa  niciodată copiii să adoarmă așa. Părinți plecați departe, aveți  imaginație cât să înțegeți  măcar pe jumătate ce simt copiii voștri, rămași în urmă?  Nu am crescut în orfelinat, dar ne-ați abandonat. Prețul abandonării: câteva sute de euro și multe traume.  Nu ați fost lângă noi când ne tremurau vocea și mânuțele pe microfonul prim

În aeroportul vieții mele oamenii zboară.  Din aeroportul sufletului meu oamenii nu pleacă niciodată.  Pentru că în primul eu sunt un simplu pasager, iar în cel de-al doilea sunt principalul pilot.  Uneori copilot.  Copilotul oamenilor cărora le-am stat cel puțin o dată în dreapta.  Dreapta pașilor dintr-o plimbare, dreapta sufletului lor, dreapta locului din mașina.  Una peste alta, le-am stat și contrar, în stânga.  Acolo unde ne bate tuturor aceeași inimioară și crește.  E bine să pleci și e bine să pierzi.  E constructiv, e lecție, medicament și dulce blestem.  E învățătură de minte și ținere de cap.  Iubim mai mult a doua oară, doar pentru că am pierdut cândva.  Prima oară, atunci când am plecat.  Și la fel apreciem, când ne întoarcem la ce am lăsat să plece, după ce a plecat de mult.  Dacă nu mi-aș lua azi rămas bun de la tine, mâine n-aș putea să te sun și să-ți spun că-mi lipsești.  Dacă nu ne-am fi certat ieri, azi nu știam cât înseamnă să pierzi o persoană pe care o i

Tu nu mă saluți, dar sufletul tău mă cunoaşte. Suntem prieteni vechi, ne ştim din trecut, cam de pe când ne-am fost şi prezent. N-am mai apucat să ne fim viitor, ne-a luat prin surprindere şi nu erai pregătit. Cum reuşesc să devină sufletele pereche, străini în noapte?    Ne pierdem temători de la "te iubesc" şi ne regăsim mândri şi orgolioşi la "să ştergi pozele cu noi". Când unul renunță, celălalt înalță aripile speranței lui tot mai sus. Când unul caută motive de ceartă, celălat caută motive să ierte. Când unul caută să construiască, celălalt mai bate un cui şi dărâmă. Când unul vrea să vorbească, celălalt nu ştie  nici să asculte.  Poate că totuşi oamenii nu se potrivesc şi nu sunt facuți să rămână împreună. Poate, dacă persoanele nepotrivite ar rămâne, ne-ar fi imposibil să le recunoaştem pe cele potrivite. Poate că fiecare trebuie să fie fericit cu cine crede el că l-ar face. Poate că ne-am iubit, dar niciodată în acelaşi timp. Atâtea posibilit

Întreabă marea de ce n-am noroc în dragoste? De fapt e la fel de agitată ca mine.  Cam cât? Cam atât. Încât să nu aibă liniște ziua și  nici somn noaptea. Urlă, lovește, se zbate. Cu toată puterea, cu toată forța. Oameni și orizont, orizont și oameni. Întâlniri și despărțiri, povești despre oameni ce se întâlnesc, cam, cum se întâlnește nisipul cu marea. Se iubesc și se urăsc nebunește în aceeași secundă. Se întâlnesc și se despart cu pasiunea primei nopți de dragoste în aceeași clipă. Valuri și zgomot, suflet agitat. Marea mea, de ce n-ai liniște? De ce nu dormi noaptea? Ce ai pe suflet? Lasă agitația marilor orașe, am venit să găsim liniștea și să ne regăsim pașii pierduți, ajută-ne să ne pierdem prin tine. Să ardem dezamăgirile și să aruncăm promisiunile neținute în larg. Să înălțăm speranță și să ne facem alte promisiuni, pe care le vom ține, să ne cunune marea și luna să ne însoțească.  Marea mea, de ce ești așa agitată? Din vina lor, a oamenilor, am știut dintotdeauna.  V

iar lucrurile bune se întâmplă celor ce cred în ele și în minuni pentru că tot ceea ce avem este ziua de azi, iar mâine nu e sigur pentru nimeni iar viața e prea scurtă ca să nu ne bucurăm de ea acum mai mult ca niciodată la 22 de ani 

HAND-MADE și HOME-MADE! Unde-i fericirea?  Păi...exact  la tomberonul la care ai aruncat-o: reciclabil, only lies, only money, no price, no fights. Fericirea e prin versurile lui Chirilă: "Toţi eram prieteni Toţi eram ca unul Gaşca de la scara B... Fericire! Fericire! ( https://www.youtube.com/watch?v=odDbwwl6AQY ) Și absența fericirii e tot la el: N-ai timp pentru ea, pentru ei, pentru cei la care ţii Şi-atunci răneşti fără să ştii Că dacă te-ai opri pentr-un moment Şi-ai lua în seamă Atunci ai înţelege ce înseamnă Fericire! " Am realizat astăzi ceva destul de important, singuri nu vom fi niciodată fericiți. Singuri însemnând fără a fi înconjurați de persoanele care contează. Fericire e zâmbetul nepoțelului tău, plimbarea cu bunica, îmbrățisarea printre lacrimi a unui prieten sincer, un mesaj venit după două luni, așteptat o viață. Fericire e să faci exact ce îți place ție, când îți place ție, fix cu cine ai tu chef, numai și numai, exclus fericire de plictiseală,

Dacă a reușit cineva să închidă ochii și să doarmă când îi era dor, să-mi spună și mie cum, plătesc oricât.  Dacă nu e dor ală care nu doare, atunci it hurts like hell, and  it bleeds...also like hell. Dacă cineva știe cum te descurci cu dorul, să mă învețe și pe mine. Dacă poți să uiți amintiri ce dor, dacă poți să uiți oameni ce te-au uitat și dacă poți să nu mai speri când n-a mai rămas nimic de sperat, vă rog, spuneți-mi și mie cum. Dacă în timp nu o să mai doară, de ce acum doare atât de tare? De ce ne atașăm de oameni care pleacă? De ce pleacă oamenii care au promis că rămân? De ce atunci când închizi ochii îți e și mai dor și nimănui nu îi pasă? De ce nu am învățat să accept ce nu pot schimba...și de ce rănim. Rănim ce iubim, rănim ce ne iubește. Adormim singuri și strângem la piept o pernă.                                                            only know you love her when you let her go                                                    

În lume necazuri veți avea, dar îndrazniți căci Eu am biruit lumea!           Așa sună promisiunea fericirii, speranța iubirii și puterea celor fără de putere. E bine că mai avem sărbători, măcar așa unii dintre noi facem curat și în suflete, nu doar în case. Nimic mai presus de Înviere, nimic mai puternic, mai spiritual, înfloritor și primăvăratic. În această primăvară a sufletului meu te iert, chiar dacă afară plouă și e întuneric; eu caut lumina. Mesajul meu pentru voi, este mesajul meu pentru mine: mă iert și te iert, pentru că nu mai vreau să port în sufletul meu răutate, nopți nedormite, lacrimi neșterse și zâmbete uitate. Te iert pentru că sper că n-ai știut ce faci, pentru că și pe mine mă iartă cineva, în fața căruia am greșit mai mult decât mi-ai greșit tu mie. Mă iert și pe mine, pentru că nu am plecat niciodată la timp, și am rămas mereu acolo unde nu eram nici  chemată. Pentru că, în naivitatea mea speram în schimbarea oamenilor, pentru că am crezut că un om are pu

Am vrut să scriu din nou... pentru că am atâtea lucruri frumoase să vă spun!  Nu știu cum și cu ce să încep, dar o sa încep totuși cu ceva, mai exact cu ceea ce este  la mine în suflet acum. M-au inspirat cei de la The Motans..."lumea se întreabă cum, dar mie nu îmi pasă".  Se spune că între 20-30 ani se întâmplă lucruri ce ne schimbă pentru totdeauna. Lucrurile se întâmplă, noi ne întâmplăm cu ele, pentru că noi suntem cei care le facem să se întâmple.  Vi s-a întâmplat vreodata să vă agățați tare de tot de ceva din sufletul vostru? De o persoană, de o speranță, de un vis care să devină realitate, de o viață în doi, de o familie fericită, de zâmbetul ei/lui.. Nu știu încă ce vreau să mă fac, nu știu ce o să mi se întâmple mâine, dar știu în schimb că vreau să fiu fericită, și am câțiva oameni fară de care nu pot. Și îi vreau aici, acum, langă mine. Și vreau să fiu atât de puternică încât data viitoare să îi mai las să plece. Deloc, niciodată. Îmi vreau mama, îmi vreau t