GÂNDURILE ANEI

Nu știu despre voi, dar știu despre mine: ador apusurile. Sunt despre oameni, locuri, amintiri. Le iubesc pe ele, alături de oamenii cu care le privesc, sau de care îmi amintesc. Nu există om din viața mea de care să nu-mi fi amintit privind un apus, dar, i-am preferat întotdeauna pe cei care au rămas să-l privim împreună. Apusurile îmi amintesc cât de ușor mă îndragostesc în naivitatea mea, îmi amintesc cum dintre 7 miliarde de oameni, mi se face dor de unul singur la ora 5 dimineța. Tot ele sunt dovada că finalurile pot fi uneori frumoase, și, cu fiecare zi ce trece, soarele apune mai minunat. Mai știu că un sărut alături de o îmbrățișare la apus, pot fi cel mai frumos mod de a spune te iubesc, fără a scoate măcar un sunet. Da, mă îndrăgostesc de oameni, la fel de ușor precum mă îndrăgostesc de apusuri. Găsesc ceva frumos în fiecare,  găsesc motive de fericire. M-am îndrăgostit la apus, am plâns la apus, am plecat la apus.

Am auzit  de prea multe ori : "vreau să mă iubești ca la început", sau "la început erai altfel."  Nu am înțeles niciodată de ce stă în firea noastră să apreciem mai mult ceea ce nu avem, și , să ajungem să realizăm cât de mult înseamnă cineva când nu mai este. Am înțeles, în schimb, că oamenii care se simt neapreciați pleacă. Oamenii se recurceresc zilnic... altfel se pierd, și e păcat! Adesea m-am surprins și pe mine zicând... la început nu era așa, chiar nu era. Întorcându-te la începuturi, conștientizezi că era diferit. Încep să cred că ne prefacem când vrem să obținem ceva, intrăm în relații, ca și cum am fi la un interviu de angajare. Ne prezentăm toate calitățile, poziționăm reflectoarele în așa fel în cât lumina să ne fie aproape perfectă, spun aproape, pentru că nu ne  poate  lumina în suflet, ghinion. Ălă se cam vede,  la o saptămâna-două de la angajare.  Așa ajungem de la "nu o să pot eu renunța la tine", la  "am renunțat la tine de mult

Sunt feminină, dar mai mult feministă. Înainte de soră, iubită, mamă, soție, suntem cu toate femei, adică, minuni: "și nu ești doar femeie, tu ești lumina care cade pe flori."   Sunt feministă, da, și nu semnez contracte cu nimeni, poate doar parteneriate de afaceri. Nu le semnez, pentru că nu pot jura că voi iubi până la moarte pe cineva care nu se iubește suficient, cât să respecte femeia de lângă el. În plus, cum poți jura să iubești pe cineva, când de-abia înveți să te iubești pe tine. Nu semnez contracte pentru că mereu citesc condițiile care trebuie îndeplinite înainte, chiar și atunci când cumpăr o mașină de spălat în rate. Și n-aș fi de acord niciodată cu: o viață nefericită în doi, o singurătate trăită în doi, neînțelegeri, trădare, lipsă de respect, minciună, incapabilitatea de a iubi și  te dărui complet, lipsă de susținere: morală, psihică, sufletească, chiar și financiară, în vremuri de criză, înapoiem totul cu dobândă, nimic nu rămâne neplătit în această viață .