GÂNDURILE ANEI

Pentru că suntem răi, de aia nu suntem fericiți. Pentru că în loc să udăm florile din grădinile noastre avem mai multă grijă să aruncăm gunoi în grădinile vecinilor noștri. Pentru că în loc să vorbim despre noi, vorbim despre oamenii cărora le știm doar prenumele. Dreptul la libera exprimare este promovat, dar ar trebui condamnată exprimarea în necunoștință de cauză. Nu știm ce să mâncăm deseară, dar știm sigur că până la cină ne mâncăm unii pe alții (și nu la propriu). E vorba de educație în primul rând, de moralitate și de principii, dar mai presus de toate e vorba de alegeri. Nu aș alege, nici de m-aș mai naște o dată să spun lucruri neadevărate despre oameni. Pentru că, indiferent de ce pierzi și pe cine, cuiva, cândva, îi va părea rău că a ales minciuna și nu adevărul, iar de asta a pierdut. Suntem invidioși și nu vrem ca altcineva să fie fericit dacă noi suntem invalizi sufletește și handicapați în fericire. De fapt, asta, arată potențialul nostru....inexistent și lipsa

Ceva foarte puternic mă face să nu răspund când sună telefonul. dar ceva mult mai puternic nu mă las să o fac. Am învățat în timp să ignor, crezând că astfel nu mai doare. Ce-i drept doare mai puțin, iar când doare, doare cât pentru toate nedurerile. Familie necunoscută, părinți pe care i-am văzut pe când eram un grăunte de dragoste și atât.  Oamenii sufletului meu locuiesc pe alt continent.  Adusă de barză, crescută de Dumnezeu și bunica. Povestea noastră, a copiilor deveniți adulți, văzându-și părinții doar pe facebook. Aș da vina pe țară, dar cred că e prea târziu să dăm vina unii pe alții. Am învățat să dorm, chiar și așa, dar nu-mi voi lăsa  niciodată copiii să adoarmă așa. Părinți plecați departe, aveți  imaginație cât să înțegeți  măcar pe jumătate ce simt copiii voștri, rămași în urmă?  Nu am crescut în orfelinat, dar ne-ați abandonat. Prețul abandonării: câteva sute de euro și multe traume.  Nu ați fost lângă noi când ne tremurau vocea și mânuțele pe microfonul prim