Despre oameni, numai de bine

Pentru că suntem răi, de aia nu suntem fericiți. Pentru că în loc să udăm florile din grădinile noastre avem mai multă grijă să aruncăm gunoi în grădinile vecinilor noștri. Pentru că în loc să vorbim despre noi, vorbim despre oamenii cărora le știm doar prenumele. Dreptul la libera exprimare este promovat, dar ar trebui condamnată exprimarea în necunoștință de cauză. Nu știm ce să mâncăm deseară, dar știm sigur că până la cină ne mâncăm unii pe alții (și nu la propriu). E vorba de educație în primul rând, de moralitate și de principii, dar mai presus de toate e vorba de alegeri. Nu aș alege, nici de m-aș mai naște o dată să spun lucruri neadevărate despre oameni. Pentru că, indiferent de ce pierzi și pe cine, cuiva, cândva, îi va părea rău că a ales minciuna și nu adevărul, iar de asta a pierdut. Suntem invidioși și nu vrem ca altcineva să fie fericit dacă noi suntem invalizi sufletește și handicapați în fericire. De fapt, asta, arată potențialul nostru....inexistent și lipsa de personalitate, în ciuda existenței unei persoane. E bine că suntem mulți, dar nu e bine să lăsăm răul să triumfe, doar așa putem fi degeaba. Dacă aș conjuga minciuna aș spune că ea se inventează, se spune și moare. Cu toate astea, prefer să cred că nu a existat niciodată cu adevărat în realitate, ea fiind doar proiecția unei minți bolnave. Sper ca acest mesaj să ajungă unde trebuie, iar oamenii care ieri  se ocupau  mai mult de viața altora decât de a lor, să își dea astăzi "redirecționare traseu" și să își vadă de a lor. Poți face un om mincinos,dar el va rămâne mereu adevărat în fața oamenilor săi, oamenii se judecă după faptele lor și se caracterizează tot după ele. Îl poți acuza de orice, dar oamenii sufletului lui îl vor scuza întotdeauna, pentru că ei, față de tine, îl cunosc. E trist că suntem bârfitori, dar e mai trist că nu conștientizăm și nu schimbăm asta. În schimb, cred că știm cu toții povestea șarpelui care se otrăvește cu propril venin și moare. Sufletul meu îmi spune să vă spun că ați fi mai fericiți dacă ați încerca să vă vedeți de viața voastră, nu e ca și cum ați cunoaște viața persoanelor despre care vorbiți, n-ați fost acolo. Nici eu nu cunosc oamenii care vorbesc despre mine, fiindcă oamenii care mă cunosc nu vorbesc. Ei au fost acolo, am râs, am plâns, ne-am ridicat, am ales să fim și azi, dincolo de individii, răutăți și oameni-veninoși. Nu sunt în măsură să judec pe nimeni, fiindcă cineva judecă tot, mai presus de toate. Vă rog însă, udați florile din grădina  voastră, nu vi se vede sufletul de prea multe buruieni.