GÂNDURILE ANEI

De Crăciun ai voie să te îndopi cu prăjiturile bunicii, dar nu ai voie să nu crezi în miracole. Ai voie să  plângi, dar nu ai voie să te plângi. Ai voie să plângi, dar nu ai voie să nu fi adunat în lacrimile tale toată speranța lumii. Ai voie să fii tot ce vrei tu să fii, mai puțin  răutăcios, pesimist, lipsit de încredere, fără credință  în miracole, iu bire și bunătate. Ai voie să stai singur, dar nu ai voie sa nu știi că în seara de Crăciun nimeni nu e singur. Nu ai voie să nu știi că porți cu tine, și în tine familia din care faci parte, și chiar dacă vreunul e departe, Dumnezeu are grijă de fiecare-n parte. E Crăciun, și ai voie să fii mai bun, să fii tu, să fii tot ceea ce ți-ai dorit tot anul să fii, dar nu ai avut curaj, nici timp.  Dacă ziua de Crăciun se împarte între mami și tati, trebuie să știi că mami și tati nu își împart niciodată copiii, chiar dacă nu mai împart același acoperiș deasupra capului. Sau, dacă vreunul dintre ei este departe, să știi că te iubește d

"Family means nobody gets left behind.... or forgotten." Dragi  viitori părinți, sau chiar actuali, dacă nu e prea târziu să mă adresez și vouă. Poate unii dintre voi sunteți eroii copiilor voștri, pentru asta tot respectul, în schimb pentru cei ce le tăiați aripile, permiteți-mi să vă spun că respectul vi-l ofer cu o oarecare reținere. Pentru cea din urmă categorie am un mesaj... un mesaj plin de determinare, de ambiție, de visuri ale căror aripi au fost tăiate înainte  de a li se oferi măcar șansa să se înalțe, de orgolii călcate în picoare, de guri închise de o palmă, de mame chinuite de incapacitatea unora de a iubi, de țipete transformate în nopți nedormite, și de certuri devenite  destine pierdute. Copilul e rodul iubirii, a  iubirii dintre el și ea, și cu toate astea,  binele lor e mai presus de binele lui. Binele comun e complet uitat când vine vorba de binele copilului, de ce  orgoliile personale sunt mai presus chiar și de o binecuvântare, rod al iubiri

Îl caut de 20 de ani și de-abia acum mi-am făcut curajul să scriu despre el...de fapt nu pot  spune că îmi aparține în totalitate curajul, m-au inspirat toți cei care nu se regăsesc în caracterizarea bărbatului meu, și pentru asta le mulțumesc... le mulțumesc că au avut și ei curajul și demnitatea, să plece și să accepte că niciunul dintre ei nu poate fi bărbatul meu. Am nevoie de el...de bărbatul meu!  Bărbatul meu nu are cea mai scumpă mașină, dar are cea mai scumpă comoară în suflet, bărbatul meu mă  face să vreau să știu că pot mai mult, bărbatul meu mă îndreaptă cu o simplă privire spre cer, spre Dumnezeu, bărbatul meu mă învață să ne rugăm și să mulțumim împreună pentru binecuvântările pe care le avem, iar la finalul rugăciunii, fără să știe, eu mă rog doar pentru el: binecuvântarea mea!  Bărbatul meu nu mă uită, nu își aduce aminte de mine doar atunci când  îi amintesc eu că sunt, el știe că sunt darul lui cel mai de preț, și știe că întreaga viață e un dar , chiar și așa făra