Apusuri




Nu știu despre voi, dar știu despre mine: ador apusurile. Sunt despre oameni, locuri, amintiri. Le iubesc pe ele, alături de oamenii cu care le privesc, sau de care îmi amintesc. Nu există om din viața mea de care să nu-mi fi amintit privind un apus, dar, i-am preferat întotdeauna pe cei care au rămas să-l privim împreună. Apusurile îmi amintesc cât de ușor mă îndragostesc în naivitatea mea, îmi amintesc cum dintre 7 miliarde de oameni, mi se face dor de unul singur la ora 5 dimineța. Tot ele sunt dovada că finalurile pot fi uneori frumoase, și, cu fiecare zi ce trece, soarele apune mai minunat. Mai știu că un sărut alături de o îmbrățișare la apus, pot fi cel mai frumos mod de a spune te iubesc, fără a scoate măcar un sunet. Da, mă îndrăgostesc de oameni, la fel de ușor precum mă îndrăgostesc de apusuri. Găsesc ceva frumos în fiecare,  găsesc motive de fericire. M-am îndrăgostit la apus, am plâns la apus, am plecat la apus.








Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce să nu fii profesor în Romania?:)

Iubirea la 18 ani

Ne despărțim, îți las ție amintirile.