"Dacă un om vrea să plece, lasă-l..."

Dar dacă-l lași să plece înseamnă că-ți dorești același lucru. Cum ai putea să rămâi când te simți nedorit ? Pleci și aștepți... aștepți să vină cineva după tine, să te cheme înapoi, să nu te lase să pleci. Speri din tot sufletul că te-ai înșelat tu pe tine, că nu trebuia să pleci doar pentru că cineva nu a știu să-ți arate cum să rămâi. Privești în urmă, deși n-ar trebui, tu speri. Pleci la nervi, dar te întorci din iubire. Pe oamenii pe care îi iubim nu-i lăsăm să plece, chiar dacă asta e singura cale de a afla cât de mult contează când sunt acolo. Fericirile mele nu vor fi nicicând ale altcuiva, pentru că oamenii dragi sufletului meu nu sunt la fel de dragi niciunui alt om de pe acest pământ, nici măcar altă planetă. Pentru că n-aș lăsa pe nimeni să-mi facă omul meu să zâmbească, nu sunt egoistă, dar anumite tipuri de iubire chiar nu pot fi colective. Poate că minunile de Crăciun sunt diferite pentru fiecare în parte: pentru unii împăcări, pentru alții despărțiri, ambele binecuvântări. Poate că magia Crăciunului nu luptă pentru amândoi, când unul dintre ei nu o face. Poate, într-adevăr, iubirea e o certitudine, nu o probabilitate, iar dragoste cu forța nu se poate. Poate că oamenii sunt făcuți să fie împreună, iar unii sunt făcuți să fie singuri.  Poate nu-i corect că unii punem prea mult la suflet în timp ce alții nu pun deloc, dar poate că asta-i viața și trebuie trăită așa cum e.