Fericirea mea nu poartă nume de mașini scumpe

Fericirea mea nu poartă nume de mașini scumpe, e prea ocupată să poarte numele persoanelor pe care le iubesc. Fericirea mea nu caută prețuri pentru că ea vede dincolo de etichete. Fericirea mea e mare, dar vine din lucruri mici. Nu-mi voi găsi niciodată liniștea într-o casă gălăcioasă, cu atât mai mult fericirea, a amuțit iubirea. Fericirea mea poartă numele lui când îl rostește pe-al meu. Fericirea mea e asemenea fericirii unui copil mic: adorm instantaneu în brațele celor pe care-i iubesc, mă ascund acolo când lumea e rea, iar prințul mă salvează în fiecare vis de dragonul cel rău, pentru că eu sunt prințeșa lui. Fericirea mea sunt oamenii care mi-au promis că nu pleacă niciodată și au rămas. Fericirea mea sunt vorbele bunicii: " vezi  că ai o plasă în cameră de la Moș Nicolae". Sau vorbele prietenei mele: "nu e mare, dar e din suflet" (și sufletul ei e imens). Fericirea mea e îmbrățișarea lui care mi-e casă, iar el nu știe, sau nu vrea să accepte momentan. Fericirea mea nu înseamnă cadouri sub brad daca n-are cine să le pună acolo. Fericirea mai înseamnă și zâmbetul din privirea omului pe care l-ai ajutat sau speranța Crăciunului învelită în magie și nu în ciocolată :)) Fericirea mea sunt oamenii buni. Fericirea mea e speranța că bunătatea mai are speranță. Fericire e când îmi aștept mama acasă de Crăciun. Fericire e când mi s-au îndeplinit rugăciuni.   Fericire e și sănătatea, uneori chiar și absența ei, în prezența înțelepciunii. Fericire e să îi știu eu bine pe toți ai mei ca să le pot spune în fiecare zi cât de mult îi iubesc. Fericire e dacă cineva simte ceva din ce am scris aici, pentru că toate se întâmplă, dar nimic la întâmplare.