Greșim că iubim sau iubim când greșim?

Cineva care a trecut recent printr-o despărțire ar putea spune că da....da, greșim! Greșim când iubim, greșim că iubim, greșim că iubim greșit. Însă iubirea trăită în plinătatea ei e frumoasă, și totuși frumos devine un adjectiv prea mic când îl  alăturăm cuvântului iubire. Cine poate în fond să descrie iubirea exact așa cum e ea?






Poate că iubirea e ceva diferit pentru fiecare, însă comun este faptul ca iubim cu toții. Iubirea e drumul lung spre casă, iubirea sunt sutele de kilometri pe care îi faci pentru a strânge persoana dragă câteva clipe în brațe, iubirea e Dumnezeu, iubirea e prietenul care plânge cu tine și chiar zâmbetul unui om oarecare. Iubire e și când greșim, greșim și învățăm iubirea, învățăm fiindcă pierdem când greșim și adesea iubim mai mult dupa ce am pierdut. Iubim  vara care tocmai a trecut, iubim Crăciunul acela in familie care probabil a fost ultimul, iubim nopțile pierdute ce nu se mai întorc, iubim ca să greșim. Greșim des când iubim și tocmai greșelile noastre ne arată că am iubit, greșelile noastre ne fac umani, sunt dovezi ale sufletului ce-l purtăm în noi. Greșim fiindcă iubim prea mult, ne  stresăm, ne întoarcem în trecut, luptăm. Greșim pentru că alegem să punem puncte puncte în loc de un singur punct, mare și ferm ! Și pentru ca ne agățăm cu dinții de o speranță care..ar trebui să zboare de la noi exact ca un balon cu heliu. Greșim pentru că ne punem speranțe în oameni care nu știu să spere, pentru că avem încredere în oameni care nu cred în noi, și pentru că alegem să construim cu oamenii care ne-au demolat din temelii. Dar suntem umani....și "errare humanum est".