Fetița sensibilă VS. Femeia puternică

-

                 
 



    Am vrut să rămân mereu fetița mamii, dar se pare că ceva din viața asta nu a fost de acord cu ceea ce-mi doream eu. Vine o perioadă când ești forțat să crești, când ai vrea să ai de ales între a sta în casă și a plânge sau a trece peste, cândva aveam de ales...atunci când singura mea temă era sa-mi termin desenul de colorat :) 
Lumea oamenilor mari nu e nici pe departe ceea ce-mi doream să fie, însă      
  
odata devenit "om mare", bănuiesc că trebuie să te adaptezi. Pur și simplu  uneori nu știi cum să reacționezi, fie că e vorba de viață, de destin sau de persoanele din jur  nimic nu e așa cum îți doreai să fie. Mi-ar fi plăcut să învăț la un curs cum să fiu matură și puternică, dar se  pare că asemenea lucruri se învață pe propria piele. Se învață greșind, iubind și sperând, în situații în care nici măcar nu trebuia să te implici. Înveți să fii puternică din toate nopțile nedormite și plânse, înveți de la toți oamenii dragi care te-au lăsat când aveai cea mai mare nevoie de ei, înveți de la oamenii care îți zâmbesc de după gratii, de la mama care îți spune cu lacrimi în ochii să zâmbești că totul o să fie bine....câteodata trebuie să fii puternic doar de dragul oamenilor care cred în tine, nu ai voie să renunți ,nici să nu-ți treacă prin gând !
Recent am auzit că o femeie matură nu stă și plânge, greșit... o femeie matură stă și plânge exact când are ea chef ! Așadar fetița mamii trebuie să crească, să își facă bagajul, să plece și să devină femeia puternică. Va plânge mult, va vrea să renunțe de sute de ori, va ceda și va spune că nu mai vrea și nu mai poate să lupte în nenumărate râduri, însă  va crește  la fel de puternică ca intensitatea plânsului ei. Din acel moment ea își va permite să fie copilul sensibil doar în mijlocul celor dragi ai săi, atunci când va primi toată caldura, atenția și protecția după care femeia puternică tânjește.

"Durerea are rădăcini adânci."

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Despărţirile...

-
Imagine
       Nu-mi plac despărţitile , de niciun fel ,în niciun moment, în nicio împrejurare,indiferent de circumstanţe!Nu-mi plac şi punct!       Nu-mi place că trebuie să-ţi iei rămas bun de la persoanele pe care te obişnuieşti să le vezi zilnic,că trebuie să te obişnuieşti că dacă pleci, e puţin probabil că o să mai întâlneşti sufletele şi zâmbetele lor calde,şi în plus trebuie să accepţi asta, şi chiar să trăieşti cu speranţa că într-o zi le vei revedea.      Nu suport faptul că despărţirile apar mereu atunci când nu ai vrea sub nicio formă să pleci de lângă oamenii ce te-au adus în acel loc!Adio e fără doar şi poate un cuvânt dureros.Un cuvânt ce te cop leşeşte şi te marchează.E dureros pentru ambele părţi, şi pentru cea care-l primeşte,dar la fel sau poate chiar mai dureros pentru cea care-l oferă.       Pentru că de multe ori nu ştii cum să-ţi iei rămas bun , în aşa fel în cât să fie cu putinţă cât ma...
Citiți mai multe

De ce să nu fii profesor în Romania?:)

-
Imagine
Pe cât de clișeic titlul, pe atât de sinceră mărturisirea.  Scriu rândurile de mai jos în semn de apreciere pentru colegii și elevii mei. De ce să nu fi profesor în Romania?  Pentru că poți fi orice altceva. Astronaut, de exemplu.  Există, cu siguranță și cazuri mai optimiste. Eu, însă, rămân realistă.  Pentru a fi profesor în Romania trebuie să ai răbdarea de a da an de an examen, neavând singuranța unui job. Având, în schimb teancuri de acte, dosare cu șină, cozi interminabile și multe frustrări adunate. Examenul este inutil, ca multe altele din sistemul românesc de învățământ. Spun inutil pentru că nu relevă calitatea profesională și, în plus, poți să fii profesor fără a da vreun examen. Tu poți să dai și bani.  Evaluarea corectă este în fața elevilor. Însă sistemul nu este corect. În Romania, teoretic suntem în anul 2021, practic, unele școli au rămas în 1900. Școala este monopol, proprietate privată. Ești oaie care aleargă cu lupii, căutându-și drumul, în z...
Citiți mai multe

Mulțumesc mamă, mulțumesc tată.

-
Imagine
Ceva foarte puternic mă face să nu răspund când sună telefonul. dar ceva mult mai puternic nu mă las să o fac. Am învățat în timp să ignor, crezând că astfel nu mai doare. Ce-i drept doare mai puțin, iar când doare, doare cât pentru toate nedurerile. Familie necunoscută, părinți pe care i-am văzut pe când eram un grăunte de dragoste și atât.  Oamenii sufletului meu locuiesc pe alt continent.  Adusă de barză, crescută de Dumnezeu și bunica. Povestea noastră, a copiilor deveniți adulți, văzându-și părinții doar pe facebook. Aș da vina pe țară, dar cred că e prea târziu să dăm vina unii pe alții. Am învățat să dorm, chiar și așa, dar nu-mi voi lăsa  niciodată copiii să adoarmă așa. Părinți plecați departe, aveți  imaginație cât să înțegeți  măcar pe jumătate ce simt copiii voștri, rămași în urmă?  Nu am crescut în orfelinat, dar ne-ați abandonat. Prețul abandonării: câteva sute de euro și multe traume.  Nu ați fost lângă noi când ne tremurau vo...
Citiți mai multe